Spatii Verzi

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Spatii Verzi.


04 Mai
Luni
Spatii verzi

Spaţii verzi cu bani de la stat

Cetăţenii îşi pot planta copaci pe terenurile degradate sau defrişate cu banii strânşi de stat din taxa auto. Primăriile pot accesa şi ele fonduri.
spatii verzi
Toţi cetăţenii şi composesoratele vor putea beneficia de finanţări pentru împădurirea terenurilor degradate sau defrişate, fapt ce va duce la stoparea eroziunii pe versanţi, la creşterea fertilităţii solului şi la limitarea fenomenelor meteorologice periculoase, potrivit directorului Administraţiei Naţionale a Fondului de Mediu (ANFM), Mihai Toti. Şi primăriile de la oraş îşi pot crea spaţii verzi încă din anul 2007, cu bani de la ANFM adunaţi din taxa auto. Deşi banii sunt nerambursabili, aproape 90 dintre cele 310 primării de oraşe sau de sector nu au depus proiecte de construire gratuită de parcuri şi spaţii verzi.

De exemplu, administraţiile publice locale din sectoarele 1, 2 şi 3 ale Capitalei şi primăriile din Alexandria, Copşa Mică, Giurgiu, Piatra Neamţ, Predeal, Slatina (Olt), Sibiu, Sinaia, Roman, Suceava, Timişoara, Botoşani sunt câteva dintre primăriile care nu au depus nici un proiect.

La polul opus, primăriile din Ploieşti, Alba-Iulia, Piteşti şi Constanţa au depus până în prezent câte trei proiecte de creare de noi spaţii verzi. „Până în prezent avem doar un singur proiect depus de sectorul 6 al Capitalei, dar care nu e încă finanţat“, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului.

Potrivit OUG de creare de spaţii verzi, până în 2010, toate oraşele trebuie să ajungă la norma de 20 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, urmând ca, până în 2013, norma să crească până la 26 de metri pătraţi. Fiecare administraţie locală trebuie să prezinte un plan de extindere a spaţiilor verzi în cursul acestui an prin care să arate cum îşi va realiza norma verde. Primăriile care nu vor depune aceste planuri riscă amenzi cuprinse între 30.000 şi 60.000 de lei. Planurile trebuie să conţină un calendar de acţiuni şi de identificare a unor parcuri ce ar putea fi extinse ori a unor zone unde pot fi amenajate noi parcuri.

Sursa: Cotidianul

, , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Spatii Verzi este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB