Luni
Spatii verziNumeroşi bucureşteni au dat bani ca să sensibilizeze autorităţile să nu mai distrugă spaţiile verzi
Comenteaza pe Forum |
Aproape 200 de bucureşteni de toate vârstele au participat, duminică, în parcul Herăstrău, la campania “Evacuat din propriul oraş” şi au dat bani pentru sensibilizarea autorităţilor în favoarea păstrării spaţiilor verzi şi interzicerii construcţiilor pe acestea.
![]()
“Vom depune o găletuşă cu banii care s-au strâns, precum şi desenele făcute de copiii care au venit la această campanie la primăria Capitalei. Poate cei de acolo vor înţelege că nu mai vrem să fie tăiaţi copacii şi să fie distruse spaţiile verzi”, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele EcoAssist, Liana Buzea, unul dintre principalii organizatori ai acestei manifestări de protest.
Duminică, între orele 12:00 şi 14:00 a avut loc o demonstraţie simultană în oraşele Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, în scopul sensibilizării autorităţilor locale privind adoptarea şi aplicarea unei legislaţii adecvate pentru protejarea spaţiilor verzi, pentru amenajarea teritoriului şi pentru respectarea principiilor urbanismului.
La manifestare au participat reprezentanţi ai mai multor organizaţii de protecţie a mediului, europarlamentari, avocaţi, precum şi alte persoane care luptă pentru dreptul la o viaţă cât mai puţin poluată.
“În ultimele luni s-a discutat intens în Comisia pentru Administraţie Publică a Camerei Deputaţilor atât despre OUG nr. 114/2008 (privind protecţia spaţiilor verzi), cât şi despre OG nr. 27/2008 (privind derogările în urbanism). Deşi au existat mai multe dezbateri publice pe această temă, autorităţile locale invocă argumente interpretabile, iar în destul de multe cazuri se doreşte respingerea celor două ordonanţe”, a mai spus reprezentantul EcoAssist.
De altfel, organizaţia va depune, săptămâna viitoare, la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic o mapă cu peste 2.600 de semnături, un sondaj şi mai multe poziţii oficiale în favoarea adoptării şi aplicării cât mai rapide a ordonanţei privind protecţia spaţiilor verzi.
Sursa: NewsIn
bucuresti, evacuat din propriul oras, herastrau, spatii verzi
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Suceava, atacata de infractori inaripati! Florile le cad victime!
- În stradă, pentru spaţiile verzi
- Stop betoanelor pe spatiile verzi
- Protest faţă de lipsa spaţiilor verzi, în mai multe oraşe din ţară
- Pasii de urmat pentru a salva un spatiu verde de la taiere!
- Bani pentru parcurile în paragină
Populare
- Vrei sa scrii despre spatii verzi ? (12)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Capitala nu vrea bani pentru spaţii verzi (0)
